Marţi, 24 martie 2015, Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România a înregistrat, la Secretariatul Uniunii Scriitorilor din România, propunerile de modificare a Statutului U.S.R. prin care să fie asigurate legalitatea funcționarii breslei scriitorilor, precum și mecanisme de autocontrol și de transparență privind activitatea organizatorică, administrativă, economică și financiară a U.S.R. .Grupul pentru Reforma Uniunii Scriitorilor din România solicită Consiliului U.S.R.  să dezbată şi să aprobe, în ședința programată pentru luni, 30 martie 2015, ora 9.30, la sediul central al U.S.R. din București, documentul înregistrat la Secretariatul U.S.R. . “Sper ca în ceasul de pe urmă să avem în Consiliul Uniunii Scriitorilor din România o dezbatere onestă asupra gravelor probleme cu care se confruntă conducerea U.S.R.. Soluţia trebuie găsită în interior prin modificarea Statutului, astfel încât toţi colegii mei să poată vota, în fiecare an, la Adunarea Generală, raportul de activitate al celor care conduc breasla, situaţia financiară şi raportul Comisiei de Cenzori, cerinţe ale legilor aflate în vigoare. Avem nevoie de un mecanism de autocontrol şi care să garanteze transparenţa sistemului organizaţional al U.S.R.. Două mandate pentru Preşedinte, Prim-vicepreşedinte şi Vicepreşedinte sunt limitări statutare necesare şi care ne vor scuti de regimuri autoritariste. Soluţia este, în primul rând, în interior. Dacă administraţia Nicolae Manolescu va înţelege că trebuie să accepte numeroasele solicitări de reformare a organizaţiei noastre, atunci nu vom avea nici procese în justiţie şi nici scindări. I-am convins pe mulţi dintre cei care sunt în Grupul pentru Reforma U.S.R. să nu demisioneze şi să nu organizeze o altă asociaţie de breaslă. Le-am spus că merită să încercăm toate soluţiile de reformă în interiorul Uniunii Scriitorilor din România. Oare preşedintele Nicolae Manolescu va putea pune pe primul plan interesul unei bresle în faţa orgoliului domniei sale de mare critic literar? Şedinţa de Consiliu de pe 30 martie 2015 ne va putea oferi un prim răspuns.”, a declarat Dan Mircea Cipariu, în numele Grupului pentru Reforma U.S.R..

CĂTRE
UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA
În atenția Consiliului U.S.R.
Domnilor Consilieri,
Vă supunem spre dezbatere și asumare prin vot modificările de mai jos la Statutul U.S.R. ce au fost propuse și centralizate de Grupul pentru Reforma U.S.R. (Dan Mircea Cipariu, Adrian Suciu, Paul Vinicius, Ştefania Coşovei, Dan Iancu, Anca Mizumschi, Octavian Soviany, Cristian Tiberiu Popescu, Nicoleta Popa, Lucian Vasilescu, Vasile Gogea, Vasile Baghiu, Ştefan Manasia, Ionel Ciupureanu, Alexandru Uiuiu, Dumitru Crudu, Ovidiu Nimigean, Mariana Codruţ, Rita Chirian, Mugur Grosu, Cosmin Perţa, Lucian Perţa, Florin Iaru, Peter Sragher, Ioana Crăciunescu, Alexandru Mica, Ioana Greceanu, Valeriu Mircea Popa, Cristian Teodorescu, Grigore Şoitu, Tatiana Segal, Catia Maxim, Florina Zaharia, Amelia Stănescu, Clara Mărgineanu, Ştefan Borbely, Ioan Matiuţ, Dorin Popa, Nicolae Mareş, Paul Cernat, Boris Mehr, Denis Dinulescu, Ion Filipoiu, Rodian Drăgoi, Gelu Vlaşin, Bogdan O. Popescu, Florin Dochia, Emilian Galaicu-Păun, Alex Goldiș, Michael Hăulică, Daniel Vighi, Bogdan Crețu, Daniel D Marin, Dinu Adam, Petru Ilieșu, Ștefan Manasia, Mircea Țuglea, Petre Rău, Daniel Vorona).
modificare-statut-inreg-USRCap. 2 Obiectul de activitate
Art. 5 U.S.R. poate desfăşura, singură sau în parteneriat, următoarele activităţi:
r) realizarea unor programe de mobilitate, burse de documentare şi cercetare, burse de creaţie şi rezidenţe pentru scriitori;
s) accesarea de finanţări nerambursabile în domeniul industriilor culturale şi educative puse la dispoziţie de donori publici sau privaţi, naţionali sau internaţionali.
Art. 14 În cadrul U.S.R. funcţionează următoarele comisii de specialitate, organizate conform Regulamentelor proprii: Comisia de Cenzori, Comisia Specială Permanentă privind Accesul la Informaţii, Comisia de Validare, Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere, Comisia de Onoare şi Demnităţi, Comisia Socială, Comisia Minorităţilor, Comisia pentru Relaţii Externe, Comisia pentru Monitorizarea Alegerilor.
Cap. 5 Organele de conducere
Art. 16 Adunarea Generală a U.S.R., numită în continuare AG reprezintă organul suprem de conducere al U.S.R. AG se convoacă în sesiune ordinară o dată pe an, în primul trimestru al anului. Au dreptul de a participa şi vota la AG toţi membrii U.S.R. care îşi exprimă voinţa de participare şi de vot prin înscrierea în Registrul AG, după ce a fost parcurs public (pe pagina web a U.S.R. şi a filialelor U.S.R., precum şi prin anunţuri în mass-media) anunţul de convocare a AG înainte cu 60 de zile de la data fixării AG. În decurs de 30 de zile de la data anunţului privind convocarea AG, membrii U.S.R. au obligaţia de a se înregistra (inclusiv electronic) în Registrul AG. Nu pot participa la AG membrii U.S.R. care nu s-au înregistrat în Registrul AG în termenul stabilit. AG este legal constituită cu jumătate plus unu din numărul membrilor U.S.R. înregistraţi în Registrul AG. În cazul în care nu se întruneşte cvorumul necesar, Consiliul U.S.R. va reconvoca AG în următoarele 90 de zile. AG reconvocată se va desfăşura cu numărul de membrii U.S.R. înscrişi în Registrul AG şi prezenţi la AG. AG poate fi convocată în sesiune extraordinară de câte ori este nevoie, la solicitarea Preşedintelui, a Consiliului U.S.R. sau a unei treimi din numărul membrilor U.S.R..
Art. 17 AG are următoarele atribuţii:
a) dezbate activitatea U.S.R., a Preşedintelui, a Prim-vicepreşedintelui şi a Vicepreşedintelui, precum şi a Comitetului Director şi a Consiliului U.S.R. din perioada scursă de la AG precedentă; votează raportul de activitate al conducerii U.S.R. prezentat de Preşedinte, votează situaţia financiară, precum şi raportul Comisiei de Cenzori; votează obiectivele privind activitatea U.S.R. pentru anul în care se face AG, precum şi bugetul de venituri şi cheltuieli; votează raportului de activitate al Comisiei Speciale Permanente privind Accesul la Informaţii.
b) alege Preşedintele, Prim-vicepreședintele și Vicepreședintele pentru un mandat de 5 ani, pe baza unui proiect de conducere a U.S.R., făcut public cu cel puţin o lună înainte de data începerii alegerilor; poate revoca Preşedintele, Prim-vicepreședintele și Vicepreședintele în aceleaşi condiţii de vot. Candidatul care întruneşte cel mai mare număr de voturi ale membrilor U.S.R. participanţi la AG este ales Preşedinte al U.S.R, respectiv Prim-vicepreședintele și Vicepreședintele U.S.R. . În caz de balotaj, se repetă alegerile în termen de 30 de zile, în aceleaşi condiţii de vot, cu participarea candidaţilor care au întrunit un număr egal de voturi.
c) modifică prin vot Statutul U.S.R., în funcţie de eventualele modificări ale legii, sau de câte ori este nevoie;
d) hotărește pentru oricare alte atribuiţii prevăzute în lege sau în statut.
e) Convocarea AG
1) AG se va întruni cel puţin o dată pe an în şedinţă ordinară, în primul trimiestru al anului, conform art.16 din prezentul Statut;
2) Convocarea AG se face cu cel puţin 60 de zile înainte de data stabilită;
3) Hotărârile AG sunt adoptate cu votul a jumătate plus 1 din membrii prezenţi şi care s-au înscris în Registrul AG. Pentru alegerea organelor de conducere ale U.S.R. votul este secret.
4) AG este condusă de către Preşedintele U.S.R, iar în AG de alegere a organelor de conducere de un Preşedinte de şedinţă ales, prin vot secret, de președinții Filialelor U.S.R. .
5) Hotărârile luate de AG, în limitele legii, ale actului constitutiv şi/sau statutului sunt obligatorii chiar şi pentru asociaţii care nu au luat parte la întrunirea Adunării Generale sau au votat împotrivă.
Art. 20 CUSR are următoarele atribuţii:
a) elaborează propunerile privind ordinea de zi a şedinţei Adunării Generale, luând în considerare şi propunerile membrilor;
b) propune spre aprobare Adunării Generale Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al U.S.R.;
c) alege prin vot Comisia Specială Permanentă privind Accesul la Informaţii, Comisia de Monitorizare, Suspendare şi Excludere, Comisia Socială, Comisia de Onoare şi Demnităţi, Comisia Minorităţilor, Comisia pentru Relaţii Externe, Comisia de Cenzori, Comisia de Monitorizare a Alegerilor;
Art. 21 CUSR este compus din reprezentanţii filialelor după o regulă de proporţionalitate, astfel: la Filialele cu până la 100 de membri – reprezentantul în CUSR este Preşedintele ales al Filialei şi un membru ales de AGF; la Filialele cu până la 200 de membri – reprezentantul în CUSR este Preşedintele ales al Filialei şi doi membri aleşi de AGF; la Filialele cu până la 300 de membri –  reprezentantul în CUSR este Preşedintele ales al Filialei şi trei membri aleşi de AGF. La Filialele cu peste 300 de membri, reprezentanţii în CUSR sunt Preşedintele Filialei şi patru membri aleşi de AGF. La aceştia, se adaugă, ca membri ai CUSR, cu drept de vot, Preşedintele, Prim-vicepreşedintele şi Vicepreşedintele U.S.R.
Art. 22 Membrii CUSR, după trei absenţe nemotivate, îşi pierd această calitate, fiind înlocuiţi cu următorii candidaţi în ordinea voturilor. Dacă o persoană nu mai face parte din CUSR (prin demisie sau din alte motive), va fi înlocuită cu următorul candidat în ordinea voturilor.
Art. 23 Comitetul Director, numit mai departe CD, se constituie imediat după prima reuniune a CUSR, pentru un mandat de 5 ani şi are următoarea componenţă: Preşedintele, Prim-vicepreşedintele şi Vicepreşedintele U.S.R. De asemenea, din CD fac parte câte un reprezentant al Filialelor cu peste 200 de membri şi câte doi reprezentanţi ai Filialelor cu peste 300 de membri. Aceştia pot fi Preşedintele Filialei sau un reprezentant decis de Comitetul de Conducere al acelei Filiale. Pentru CD, cvorumul este de jumătate plus unu dintre membrii săi. CD adoptă hotărâri valabile cu jumătate plus unu din membrii prezenţi. La solicitarea Preşedintelui ori a unei treimi din membrii săi, CD poate fi convocat în sesiune extraordinară.
Art. 27 Preşedintele, Prim-vicepreşedintele şi Vicepreşedintele U.S.R. sunt aleşi, prin vot secret, pentru un mandat de 5 ani, de AG, conform art.16 şi art.17 din prezentul Statut. Preşedintele U.S.R., Prim-vicepreşedintele şi Vicepreşedintele U.S.R. pot să exercite cel mult două mandate.
Procedura de alegere a Preşedintelui, Prim-vicepreşedintelui şi Vicepreşedintelui U.S.R este următoarea: cu minimum o lună înainte de începerea procesului de alegeri, candidaţii îşi depun, la secretariatul U.S.R., candidatura pentru funcţia pe care o vizează (candidaţii pot depune candidaturi pentru toate cele trei funcţii de conducere) şi îşi fac cunoscut proiectul de conducere care va fi publicat pe site-urile U.S.R. şi ale Filialelor. Candidaturile nedepuse în termen nu vor fi luate în considerare. Toţi candidaţii îşi susţin candidatura în cadrul AG de alegeri. Membrii prezenţi la AG votează în urne distincte Preşedintele, Prim-vicepreşedintele şi Vicepreşedintele U.S.R.  Urnele cu voturile exprimate se deschid după încheierea procesului de votare de către Comisia de Monitorizare a Alegerilor, numită în continuare CMA. CMA va avea grijă să păstreze, într-un spaţiu securizat, toate urnele cu voturile exprimate, precum şi procesul-verbal al procesului de votare. Voturile vor fi numărate de către CMA. Candidaţii la funcţiile de Preşedinte, Prim-vicepreşedinte şi Vicepreşedinte U.S.R. pot asista la numărarea voturilor. Preşedintele CMA face public rezultatele înscrise în procesul-verbal al procesului de votare. Preşedintele, Prim-vicepreşedintele şi Vicepreşedintele U.S.R. pot fi revocaţi, tot prin vot, de către AG în sesiune extraordinară.
Art. 29 Preşedintele U.S.R. are următoarele atribuţii:
c) stabileşte cu Prim-vicepreşedinte şi Vicepreşedinte , după alegerea lor, domeniul de responsabilitate pentru fiecare dintre aceste funcţii de conducere;
Art. 33 Adunarea Generală a Filialei (AGF) se întruneşte în sesiune ordinară în fiecare an, în primul trimestru al anului, cu convocarea tuturor membrilor Filialei. AGF alege, la fiecare cinci ani, prin votul exprimat de membrii prezenţi, Comitetul Filialei compus din 5 membri, în care este inclus şi Preşedintele ales al Filialei. De asemenea, AGF îi alege prin vot pe reprezentanţii AGF în CUSR, conform art. 21 din prezentul Statut. Într-o urnă separată, AGF votează Preşedintele Filialei, într-o altă urnă pe cei din Comitetul Filialei. În a treia urnă va fi votat reprezentantul / reprezentanţii Filialei în CUSR. AGF poate fi convocată în sesiune extraordinară la solicitarea Preşedintelui Filialei sau a unei treimi din membrii Filialei. AGF întrunită în sesiune extraordinară îi poate revoca pe Preşedintele Filialei, precum şi Comitetul ales.
Art. 34 Adunarea Generală a Filialei votează, anual, în primul trimestru al anului, raportul de activitate al Preşedintelui de Filială, precum şi situaţia financiară a Filialei. AGF hotărăşte asupra tuturor activităţilor şi problemelor Filialei. Hotărârile AGF se iau cu votul majoritar al membrilor prezenţi.
Art. 37 AGF are următoarele atribuţii:
d) alege reprezentantul / reprezentanţii săi în CUSR, conform art.21 din prezentul Statut;
Art. 46. Opiniile exprimate public de membrii U.S.R. reprezintă păreri personale ale acestora şi nu angajează U.S.R..Calitatea de membru este personală, nu este transmisibilă şi nu poate trece la succesori.
Art. 48 Prezentul Statut poate fi modificat de către AG de câte ori o cere contextul legislativ şi de câte ori este nevoie.
Art. 49 Prezentul Statut a fost aprobat de AG din data de 9 mai 2015.
Anexa 1
Regulamentul Comisiei de Cenzori
Art. 1 Comisia de Cenzori, numită în continuare CC, verifică anual activitatea economico-financiară a U.S.R. şi a Filialelor. CC prezintă anual, în primul trimestru al anului, un raport în faţa AG.
Art. 2 CC este aleasă pe un mandat de 5 ani de către CUSR. CC se compune din 5 membri ai U.S.R., de preferinţă economişti ori experţi contabili care nu fac parte din niciun alt organism de conducere al U.S.R. ori al Filialelor şi din nicio altă comisie a U.S.R. În prima sa reuniune, CC îşi alege Preşedintele, însărcinat cu prezentarea raportului. Membrii CC adoptă hotărâri valabile prin consens. Opiniile separate sunt aduse în faţa CUSR, cu motivaţia de rigoare.CUSR poate să invalideze respectiva hotărâre a CC şi/sau opiniile separate. În cazul vacantării unuia dintre cele 5 posturi, Comitetul Director propune un înlocuitor, sub rezerva validării de către CUSR în prima şedinţă anuală din martie.
Anexa 2
Regulamentul Comisiei de Validare
Art. 4 CV propune acordarea calităţii de membru U.S.R. în următoarele condiţii:
a) pe baza propunerilor Filialelor,
b) pe baza dosarului solicitantului care cuprinde:
– cerere individuală de primire;
– câte un exemplar din cărţile publicate, în număr de cel puţin trei (poezie, proză, teatru, inclusiv reprezentat, literatură pentru copii şi tineret, eseu, istorie, critică sau teorie literară şi traduceri în şi din limba română). În cazul autorilor deţinători ai premiului U.S.R., admiterea se poate face cu o singură carte;
– copii după cronici/recenzii pentru fiecare volum publicat, apărute în reviste literare prestigioase (de preferinţă, revistele editate de U.S.R.) şi să fi fost semnate de critici literari de valoare recunoscută pe plan naţional. Criteriul pentru volumele propuse de candidaţi este să aparţină genurilor literare: poezie, proză, critică şi istorie literară, literatură pentru copii, dramaturgie sau traduceri literare; sunt exoneraţi de la acest criteriu cei care aplică pentru următoarele genuri literare: dramaturgie şi traduceri literare
–recomandări din partea a trei scriitori care au o vechime de minim 5 ani în U.S.R.
Anexa 3
Regulamentul Comisiei de Monitorizare a Alegerilor (CMA)
În ultima şedinţă a Consiliului U.S.R., dinainte de începerea procesului electoral, se alege Preşedintele CMA şi patru membri ai Comisiei care nu vor candida pentru funcţiile de Preşedinte, Prim-vicepreşedinte şi Vicepreşedinte. Cu minimum o lună înainte de începerea alegerilor, CMA se completează cu membrii desemnaţi de fiecare candidat în parte (câte un reprezentant pentru fiecare candidat). Preşedintele CMA va veghea ca votul să fie secret şi să fie exercitat doar de cei care sunt înscrişi în Registrul AG, conform art.16 şi art.17 din prezentul Statut. Preşedintele CMA va redacta procesul-verbal de alegere şi va depune într-un spaţiu securizat al U.S.R. urnele şi voturile exprimate. La încheierea procesului de votare, CMA, în întregul ei, desigilează şi numără voturile. Candidaţii la funcţiile de conducere ale U.S.R. pot participa la desigilarea urnelor şi la numărătoarea voturilor. Numărătoarea este valabilă chiar dacă un candidat sau mai mulţi lipsesc.
Anexa 9
Regulamentul Juriilor de Premiere
Art.7. Scriitorii care sunt aleşi în funcţiile de Preşedinte, Prim-vicepreşedinte, Vicepreşedinte, cei care sunt în CD al U.S.R., sunt recuzaţi pe timpul exercitării mandatului de la Premiile U.S.R. De asemenea, preşedinţii de Filiale sunt recuzaţi pe timpul exercitării mandatului de la Premiile Filialei.
Anexa 10
Regulamentul Comisiei Permanente Specială privind Accesul la Informaţii
Art.1. Comisia Permanentă Specială privind Accesul la Informaţii este formată dintr-un număr de 5 membri desemnaţi de CUSR, care nu sunt angajaţi şi nu fac parte din organele de conducere ale U.S.R.;
Art.2 Comisia Permanentă Specială privind Accesul la Informaţii are următoarele atribuţii: a) răspunde în termen de 15 zile atât celui care a formulat sesizarea cât şiPreşedintelui U.S.R.. b) întocmeşte un raport anual asupra activităţii sale pe care îl înaintează AG;
Art.3. Membrii U.S.R. care nu primesc în termen de 30 de zile un răspuns din partea conducerii locale sau centrale a U.S.R., în urma înregistrării unui solicitări scrise la secretariatul U.S.R. sau la cel al Filialei, pot sesiza, în termen de 3 zile, Comisia Permanentă Specială privind Accesul la Informaţii.
Art.4. Membrii U.S.R. au acces la sediul central al U.S.R., cu 30 de zile înainte de Adunarea Generală, pentru a consulta materialele care vor fi prezentate în cadrul acesteia:
a)      darea de seamă anuală;
b)      bilanţul contabil;
c)      raportul organelor de conducere şi al comisiei de cenzori;
d)     textul hotărârilor ce urmează a fi supuse aprobării Adunării Generale, precum şi expunerea de motive a acestora;
e)      salariile individuale ale angajaţilor, cu respectarea prevederilor art.40 alin.2 lit.i din Codul Muncii;
f)       situaţia sumelor din conturile bancare, a plasamentelor şi a dobânzilor obţinute la închiderea ultimului exerciţiu financiar.
În numele Grupului pentru Reforma U.S.R.,
Dan Mircea CIPARIU,